Ziua Internațională a Drepturilor Omului

Ziua Internațională a Drepturilor Omului, sărăbătorită în întreaga lume astăzi, 10 decembrie!

Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării drepturilor omului. Organizația Națiunilor Unite (ONU), înființată în cadrul conferinței de la San Francisco din 1945, a avut de la început printre atribuții respectarea drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel internațional.
Astăzi, Declarația Universală a Drepturilor Omului rămane o componentă esențială a identității Națiunilor Unite, iar principiile enunțate în cuprinsul său răman actuale și reprezintă un ideal comun al societăților democrate, care, prin învățătură și educație sunt chemate să dezvolte respectul pentru drepturile și libertățile enunțate în cuprinsul ei, să asigure recunoașterea și aplicarea lor. Esențial pentru baza oricărei societăți democratice rămâne primul articol al Declaraţiei Universale, care enunță faptul că “toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”!
În Romania, drepturile omului sunt reglementate atat prin Constituție, cât și prin alte legi și convenții la care este parte semnatară. Mă adresez astăzi tuturor factorilor care au un cuvânt de spus în respectarea principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, semnată de țara noastră încă din anul 1955, ca împreună să continuăm pe drumul democrației și respectului față de celălalt spre atingerea valorilor enunțate în acest act care a întemeiat toate societățile dezvoltate și moderne, între care se află și România!

Comentarii Facebook

mesaje

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*