Pensii mai mari pentru 100.000 de români care au lucrat în condiții grele

O modificare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice votată ȋn plenul Camerei Deputaţilor la ȋnceputul acestei luni presupune recalcularea din oficiu a aproximativ 100.000 de pensii, de care beneficiază persoane care s-au pensionat în perioada 1990 – 2011. Procesul de recalculare va începe la 1 octombrie 2018.

Principalele categorii profesionale la care se vor aplica noile prevederi sunt foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă.

Această modificare a legii este o dovadă a efortului permanent al colegilor mei din PSD de a soluţiona inechităţile şi dezechilibrele create de-a lungul timpului prin diverse articole legislative care s-au suprapus şi se pare că nu au fost cele mai eficiente. Vor fi corectate diferenţele de pensii existente între oamenii care au ieşit la pensie înainte de 2011 şi cei care s-au pensionat ulterior.

Amendamentul adus la Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice vizează o categorie ȋnsemnată de pensionari din judeţul Cluj, aspect care nu poate decât să mă bucure prin faptul că fac parte din cei care au contribuit la această recalculare a pensiilor.

Comentarii Facebook

mesaje

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*