Măsuri pentru depistarea cancerului de col uterin

Cancerul de col uterin a devenit o reală problemă de sănătate publică ȋn România. Ȋn anul 2017 România se clasa pe primul loc ȋn Europa ȋn ceea ce privește mortalitatea provocată de cancerul de col uterin.

Printr-o ȋntrebare adresată d-nei ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, am propus ca prin intermediul medicilor de familie care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fiecare femeie să primească prin poștă o scrisoare de tip invitaţie la cabinetul medical pentru eliberarea unui bilet de trimitere ȋn vederea efectuării testului Babes-Papanicolaou. Această măsură ar fi benefică pentru prevenţia și depistarea la timp a cancerului de col uterin.

La nivel de Minister, ȋn acest moment nu există o strategie care ar cuprinde propunerea făcuta, ȋnsă răspunsul d-nei ministru mi-a adus la cunoștinţă existenţa unor proiecte aprobate ȋn cadrul Programului Operaţional Capital Uman, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei) care vizează implementarea unor măsuri de prevenţie, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin. Programul de screening este conceput ȋn două etape, ȋn perioada 2018-2023, iar metodologia care cuprinde și partea de informare a femeilor va fi elaborată ȋn contextul proiectului aprobat.

Sper ca măsurile propuse ȋn cadrul proiectelor câștigătoare să ȋnregistreze rezultate pozitive, cu măsuri specifice, orientate spre ȋntreaga populaţie de gen feminin din România.

Comentarii Facebook

mesaje

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*