Campionatul National de Oina

In data de 19.06.2011, in comuna Chiuiesti a avut loc turneul final al Campionatului National de Oina seniori, la care au participat cele mai bune patru echipe din tara. Evenimentul a fost dedicat reinfiintarii echipei de oina Izvorul Chiuiesti si inaugurarea bazei sportive. La acest eveniment a participat dl. deputat Cornel Itu insotit de domnii: Vasile Salatioan, Nelu Anca, Dorin Barbu.

In aceeasi zi, domnul deputat Cornel Itu a participat la slujba oficiata de Biserica Greco-Catolica din localitate, ocazie cu care a facut o donatie.

Posibili investitori în pomicultura vizitează Dejul

O delegaţie de 13 persoane din partea firmei italiene Marlene a vizitat judeţul nostru în perioada 16-19 iunie. Compania este unul din marii producători europeni de mere şi s-a arătat interesată de facilităţile de producţie şi comercializare a acestor fructe în zona Clujului.

Investitorii au vizitat supermarketurile din Cluj-Napoca (Auchan, Real, Cora, Carrefour, Billa, Penny Market), fabrica de hârtie din Dej, livezile şi depozitele de mere din localităţile invecinate: Urişor, Căşeiu, Unguraş, Mica, Ciceul Mihăieşti. Invitaţii au avut ocazia de a vedea Mănăstirea Nicula şi au fost serviţi cu bucate specific româneşti la restaurante tradiţionale.

La conferinţa organizată cu ocazia acestui eveniment a participat şi domnul deputat Cornel Itu, precum şi alte personalităţi locale: primarii din localităţile Vad şi Mica, directorul societăţii Tiger Someş, dl. Adrian Itu, dl. ing. Mariuc Cornea, specialişti în domeniul horticulturii: prof. dr. ing. Gavrilă Ropan şi conf. dr. ing. Ivan Ilarie.

Clujenii, în fața unor noi provocări iredentiste

INTERPELARE

Adresată: Domnului Prim-Ministru Emil Boc

De către  :  Cornel Itu deputat PSD

Obiectul interpelării :  Clujenii, în fața unor noi provocări iredentiste

Domnule Prim-Ministru,

Constat că strategia U.D.M.R., prin care se urmăresc obsesiv scopuri separatiste, ia forme noi, inedite, devine cu fiecare zi, tot mai provocatoare și mai agresivă.

În sprijinul constatării mele vin câteva dintre recentele acțiuni întreprinse de U.D.M.R. în Municipiul Cluj-Napoca. Este vorba de un sondaj promovat prin machete publicitare și printr-o serie de panouri scrise în limba maghiară,fără traducere, având un conținut inaccesibil populației majoritare și montate fără acordul și autorizația Primăriei Cluj.

După ce cu câteva zile în urmă un astfel de panou a apărut pe clădirea Camerei de Comerț și Industrie, bineînțeles fără acordul autorităților locale, recent a fost montat un nou panou cu două mesaje: ” Erdelyi Konzultacia ” ( Consultația Ardeleană) și ” Figyelűnk Egymasra ” ( Suntem atenți unii la alții) cu trimitere indubitabilă la ascuțirea vigilenței în raport cu celelalte etnii. Mă întreb cine și ce îi amenință pe conaționalii noștri de etnie maghiară în condițiile în care se bucură neîndoielnic de privilegii în raport cu populația română și cu celelalte etnii?

Panoul în cauză este montat pe un teren proprietate personală în Cartierul Nicolae Grigorescu, teren închiriat de către o societate maghiară. Proprietarul terenului, cetățean de bună credință, nu înțelege conținutul afișului, este în afara acțiunii întreprinse de cei implicați.

Se intenționează astfel, lansarea unui chestionar întreprins numai în rândul populației de etnie maghiară, prin care i se cere să-și exprime dorințele și așteptările ei din partea U.D.M.R., dar în același timp, prin conținutul acestor panouri li se sugerează respondenților idei separatiste, care pot degenera în situații conflictuale, potrivnice intereselor cetățenilor României indiferent de etnia lor. În definitiv, ce poate dori etnia maghiară decât ca U.D.M.R. – ul să rămână la guvernare pe vecie, iar U.D.M.R. are răspuns la această dorință, se pregătește din patru în patru ani pentru a-și alege partidul cu care va guverna.

Vă întreb Domnule Emil Boc în calitatea dumneavoastră de român, de Prim-Ministru și nu în ultimul rând de clujean :

  1. Aveți cunoștință de aceste acțiuni?
  2. Vă dați seama cui folosesc asemenea manifestări?
  3. Care este răspunsul dumneavoastră la aceste inițiative ilegale și provocatoare?
  4. Până la urmă mai înseamnă ceva pentru dumneavoastră Constituția României și respectarea ei, sau este un simplu text pentru amăgirea neamului?

Vă rog răspuns în scris şi oral.

Cornel Itu
Deputat PSD

Centura ocolitoare a Clujului, tronsonul Apahida-Vâlcele

INTERPELARE

Adresată: Domnului Prim-Ministru Emil Boc

De către:  Cornel Itu deputat PSD

Obiectul interpelării:  Ocolitoarea Clujului, tronsonul Apahida-Vâlcele

Domnule Prim-Ministru,

Povestea centurii ocolitoare a Clujului a început în urmă cu 5 ani, în anul 2006. Pentru centura ocolitoare Apahida-Turda au existat două variante. Prima urma traseul vechiului drum roman, care deși mai lungă și implicând mai multe exproprieri, prezenta avantaje în ceea ce privește costul, iar pentru problemele cu exproprierea existau soluții și disponibilitate.

Ca toate proiectele din țara noastră și acesta a degenerat într-o luptă politică în urma căreia, dumneavoastră ca primar al Clujului cu susținerea ministrului de atunci al transporturilor ați impus varianta PDL-ului, adoptând traseul Apahida-Vâlcele. Acest traseu deși mai scurt cu 10 km, este complicat din punctul de vedere al soluţiilor tehnice şi al problemelor de mediu, implicând costuri cu mult mai mari și dovedindu-se în timp de nerealizat în termenele preconizate.

Impunându-vă punctul de vedere, ați ignorat studiile specialiștilor de la Universitatea Babeș-Balyai. Domniile lor v-au atenționat asupra terenului impropriu, ceea ce va determina creșterea costurilor construcției și întreținerii traseului, ca să nu mai vorbim de masivele defrișări forestiere, plămânul verde al Clujului.

Primul termen de dare în funcțiune a tronsonului de drum în cauză, urma să fie luna august a  anului 2009. A urmat al doilea termen, decembrie 2009. A trecut și 2010 și de la o amânare la alta, iată-ne la mijlocul anului 2011, cu perspectiva declarată că s-ar putea să fie dată în folosință peste alți doi ani.

Odată cu trecerea timpului cresc costurile, cei implicați afirmă că 1 km de centură ocolitoare a Clujului, va costa mai mult decât 1 km de autostradă.

Pentru oricine este clar că proiectul acestei lucrări este mai mult decât o nereușită, este rodul unei ambiții politice nejustificate din punct de vedere tehnic, costisitoare, ineficientă, încă o modalitate de batjocură la adresa banului public și a celor interesați în utilizarea drumului.

Vă întreb Domnul Prim-Ministru:

  1. Când veți tăia panglica inaugurală?
  2. Ați stabilit termenul de dare în folosință?
  3. Mai mult,veți respecta ultimul termen stabilit?
  4. În lumina faptelor petrecute până acum, considerați a fi acest drum o mare realizare a dumneavoastră, ca fost primar al Clujului și ca Prim-Ministru al României?

Vă rog răspuns în scris şi oral.

Cornel Itu
Deputat PSD

Campionat de oina in Caseiu

In data de 12.06.2011, Consiliul Local al comunei Caseiu a organizat, pe stadionul din localitate, Campionatul National de Oina, eveniment care se inscrie in strategia de promovare la nivel national a acestui sport traditinal romanesc. Evenimentul s-a desfasurat intre orele 9.00 si 15.30 si au participat: dl. deputat Cornel Itu, dl. presedinte al PSD Cluj, Remus Lapusan, Ilarie Ivan, Nelu Anca, Dorin Barbu.

Dupa incheierea acestui eveniment, membrii PSD s-au deplasat in localitatea Mintiul Gherlii, unde au participat la sarbatoarea traditionala „Impanatul Boului”, eveniment care se serbeaza in fiecare an.

Turneu de mini-fotbal la Dej

In perioada 09.06-10.06.2011 s-a defasurat turneul de minifotbal Cupa Vacantei, organizat de organizatia municipala PSD Dej si sponsorizat de dl. deputat Cornel Itu. Turneul a fost organizat pe doua grupe: clasele V-VI si clasele VII-VIII si au participat zece echipe de la toate scolile din municipiul Dej si scoala generala din satul Nires. Ocupantii primelor trei locuri din fiecare grupa au primit premii constind in diplome, cupe si material sportiv.

O diversiune UDMR-istă: Ținutul Secuiesc

Declaraţie politică

Temă :  O diversiune UDMR-istă : Ținutul Secuiesc

Domnule Preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din inițiativa domnilor europarlamentari Tokes Laszlo, Winkler Iuliu si Sogor Csaba, în data de 1 iunie 2011 cu participarea domnilor Borbely Csaba şi Tamás Sándor, preşedinţii celor două consilii judeţe, Harghita şi Covasna şi Péter Ferenc, primarul localităţii Sovata, preşedintele Consiliului Regional al UDMR din Ţinutul Secuiesc s-a deschis Biroul de Reprezentanţă al Ţinutului Secuiesc în Bruxelles, eveniment găzduit  în Casa Regiunilor Maghiare. Din partea guvernului din Ungaria, la eveniment a fost prezent şi viceprim-ministrul Semjén Zsolt.

Potrivit comunicatului transmis miercuri de Consiliul Județean Harghita, “Biroul de reprezentanță” a fost înființat de cele două consilii județene, Harghita și Covasna, “cu scopul de a prezenta interesele specifice Ținutului Secuiesc, precum si posibilitătile economice și turistice ale acesteia la forumurile decizionale ale Uniunii Europene, contribuind astfel la dezvoltarea regiunii”.

În realitate, înființarea acestui birou nu are un fundament constituțional sau legal, reprezintă încă o tentativă a iredentismului unor reprezentanți ai minorității maghiare din România, sprijiniți de Budapesta și de Guvernul Orban.

Este regretabil ca s-a ajuns în situația înființării unei reprezentanțe a Ținutului Secuiesc la Bruxelles, ținut care poartă un nume uzitat doar ca denumire toponimică, la fel ca multe alte denumiri de locuri sau regiuni, părți indivizibile ale României ( Țara Hațegului, Țara Lăpușului, Țara Făgărașului, Țara Chioarului, etc.) și ale căror probleme economice sau de orice altă natură, sunt problemele Guvernului României și pot fi și trebuie rezolvate în cadrul politicii generale interne și externe a țării noastre.

Sunt multe alte lucruri mai importante care ar trebui făcute la Palamentul European în interesul României, nicidecum astfel de acțiuni politice inutile și care creează conflicte în cadrul Parlamentului European.

Nu este surprinzătoare acțiunea europarlamenatilor maghiari, Tokes Laszlo, Winkler Iuliu si Sogor Csaba, doar că este lipsită de înțelepciune si cred că este  un pas vădit în interesul unui grup al politicienilor maghiari.

În acest context, care este reacția Guvernului României, a Președintelui și a Ministerului Afacerilor Externe?

Domnul Președinte Traian Băsescu a spus că are  o părere proastă despre această inițiativă, că ea nu are efecte politice, însă, este un element de desconsiderare şi a Constituţiei şi a românilor, întrucât  nu avem această unitate administrativă.

Ministerul Afacerilor Externe se rezumă la o seamă de demersuri pe lângă instituțiile europene pentru a nu recunoaște și pentru a nu întreține relații cu “reprezentanța Ținutului Secuiesc”, pasând astfel rezolvarea unei probleme interne serioase, Parlamentului European.

Guvernul Boc face ureche șută.

Reamintesc Președintelui țării, Primului Ministru și Ministrului de Externe, că altul este rolul lor, că într-o problemă de asemenea gravitate altă poziție așteaptă poporul român din partea celor în mâna cărora stau destinele lui.

Deputat PSD Cornel Itu
Colegiul nr.6 Dej
Circumscripţia 13 Cluj

Marcarea Zilei Eroilor

In data de 02.06.2011, cu ocazia Zilei Eroilor, PSD Dej va depune coroane de flori in urmatoarele locuri:
– la ora 9, la Monumentul Eroilor Revolutiei din Decembrie 1989 din Cetan
– la ora 12, la Cimitirul Dealul Florilor din Dej
– la ora 13, la Monumentul Eroilor Revolutiei din Decembrie 1989 dinPiata 16 Februarie din Dej
– la ora 14, la Mormintului eroului cazut la datorie in Afganistan, Mr. Unguras Iuliu-Vasile de la Cimitirul Mare din Dej

La depunerile de coroane vor participa: deputatul Cornel Itu, consilierul local Vasile Salatioan, Ioan Muresan, Nelu Anca si Dorin Barbu.

Ziua copilului la Dej

Cu ocazia zilei de 01.06.2011, Organizatia Municipala PSD Dej a organizat mai multe competitii sportive la care au participat copii de la gradinite si elevi din clasele I-VIII. Aceste actiuni au fost ognizate in localitatile Mintiu Gherlii, Cuzdrioara, Bobilna, Nires si cu aceasta ocazie au fost oferite participantilor premii constind in diplome, echipament sportiv si dulciuri.

In municipiul Dej au fost acordate pachete cu dulciuri copiilor de la gradinita cu program prelungit Junior, de pe strada Infratirii nr.30.

Resfintirea bisericii militare

In data de 29.05.2011, domnul deputat Cornel Itu a participat la slujba de resfintire a bisericii Sfintul Mare Mucenic Dimitrie, a Garnizoanei Militare din Cluj si a Unitatilor Militare din Dej. Slujba a fost oficiata de Inalt Preafericitul Parinte Mitropolit Andrei.