Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești

Stimați colegi,

Suntem aproape de momentul sărbătoririi Zilei naţionale a României, an în care împlinim 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri.

Marea Unire din 1918 a fost și rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu țara-mamă.

Marea Unire a fost rezultatul aspirațiilor tuturor romanilor de a trăi într-un singur stat, a fost rodul luptei poporului roman pentru unitate.

Un rol fundamental în înfăptuirea Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului la 1 decembrie 1918 cu Regatul României l-a avut elita politică a românilor din aceste ţinuturi româneşti istorice. Între fruntaşii memorandişti unionişti, amintiți drept “corifeii Marii Uniri” s-au aflat  Ştefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu, Teodor Mihali, nume cu rezonanță istorică pentru contribuția la înfăptuirea idealului romanesc. Aceștia, alături de alte nume memorabile precum Vasile Goldiș, poetul Octavian Goga, episcopul ortodox Miron Cristea și episcopul greco-catolic Iuliu Hossu au împlinit idealul sfant al Marii Unirii.

Astăzi, stimați colegi, noi avem o datorie la fel de importantă, deoarece noi suntem urmașii apărători ai idealului de unitate și mandrie romanească.

La mulți ani, Romania! La mulți ani, dragi romani!

Cornel Itu, deputat PSD

Circumscripția 13 Cluj

Comentarii Facebook

mesaje

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*