PostHeaderIcon Deputatul Cornel Itu si-a dus producatorii agricoli din colegiul Dej la Agro Transilvania

După întîlnirea avută, cu două săptămîni în urmă, cu micii producători agricoli din comuna Bobîlna, pe care i-a încurajat şi le-a promis tot sprijinul organizatoric pentru a accesa fonduri europene nerambursabile necesare dezvoltării acestui domeniu, la sfîrşitul săptămînii trecute deputatul dejean PSD Cornel Itu a organizat o vizită de lucru la Centrul Agro Transilvania Cluj, unde s-au deplasat micii producători agricoli din Bobîlna, Cîţcău, Chiuieşti, Mica, Mintiul Gherlii, Vad, Unguraş şi Dej, adică Colegiul nr. 6, unde Cornel Itu şi-a obţinut voturile necesare ocupării fotoliului de demnitar.Cei aproximativ 70 de producători agricoli, profilaţi pe legumicultură, pomicultură, apicultură şi zootehnie, au fost primii care au făcut o vizită organizată acestui centru de marketing construit printr-un proiect PHARE, unde s-au investit patru milioane euro, fiind cel mai modern din ţară.

Directorul acestui centru, ce va fi inaugurat joi, prof. univ. dr. Emil Luca, ÅŸi ing. ÅŸef Ana Gavrea au prezentat oportunităţile acestui obiectiv creat special pentru producătorii ÅŸi comercianÅ£ii agricoli – din judeÅ£ ÅŸi din întreaga Å£ară. Din datele oferite am reÅ£inut că există 25 de boxe pentru produse alimentare refrigerate, ÅŸapte pentru produse congelate ÅŸi cinci pentru produse pulverulente, ce însumează o suprafaţă de 1650 m2. De fapt, volumul util de depozitare are o suprafaţă totală de 8000m3 produse agricole din sortimentele legumelor, lactatelor, pescărie, fructe (inclusiv din import), chiar ÅŸi flori.
Producătorii din zona Dejului au văzut aceste boxe moderne, ce respectă în totalitate cerinţele UE, au primit explicaţiile cuvenite la tunelul de coacere produse şi cel de refrigerare rapidă şi la linia multifuncţională pentru spălare-sortare-periere-cîntărire / ambalare legume şi fructe, inclusiv la maşina ce produce fulgi de gheaţă. Mai mult, administraţia centrului a prezentat oaspeţilor piaţa în aer liber, ce are 32 boxe acoperite, în suprafaţă de 3000 m2, fiecare boxă fiind dotată cu parcare proprie, pentru a se putea desfăşura comerţ en-gros şi en-detail. Cei prezenţi aici s-au convins de condiţiile excelente create pentru mediul de afaceri cu produse agricole, iar unul dintre veteranii agriculturii dejene, ing. Vasile Rus, fost director al IAS-Dej, a cerut conducerii Agro Transilvania şi parlamentarului Cornel Itu să gîndească asemenea subunităţi la Dej şi Turda, unde agricultura poate să redevină un sector important al economiei clujene.
Dumitru VATAU

Sursă:ziarulfaclia.ro

Lasa un comentariu