Băsescu – minciună şi eşec
Articol aparut in cotidianul Faclia, 17 ianuarie 2012.
Social-democratul Cornel Itu ne-a declarat, ieri, că are contacte permamente cu populaţia, ONG-urile şi instituţiile publice din unităţile administrativ-teritoriale pe care le reprezintă în Camera Deputaţilor. Întrebat cum califică ieşirile preşedintelui Băsescu din ultima săptămînă, Itu a spus că sînt dezonorante pentru cel ce ocupă de mai bine de 7 ani, funcţia supremă în stat.
Acuzaţia că Opoziţia, medicii şi populaţia nu vor reformă în sănătate este o blasfemie adresată acestora. Eu, care sînt permanent în mijlocul oamenilor şi mă consult cu medicii din colegiul meu, trebuie să-l informez pe Traian Băsescu că toată lumea vrea ca acest important segment al vieţii sociale să iasă cît mai urgent din marginalizarea condamnabilă promovată de regimul Băsescu.
Unele din sumele irosite în investiţiile pe telegondole, săli de sport şi alte proiecte „udriste”, puteau să acopere o parte din… perfuziile în care se află o bună parte din sistemul medical. Raed Arafat are dreptate: SMURD-ul nu se privatizează, ci i se pregăteşte concurenţa, neloială, prin apariţia unor structuri noi în medicina de urgenţă, care se va înfrupta cît de lacom din fondurile publice alocate acestui segment.
Ticăloşenia lui Băsescu a îmbolnăvit rău sănătatea ţării, el devine şi legiuitor, cu aură marinărească, nu mai respectă nici recomandările FMI şi BM cu privire la poziţionarea SMURD în această zonă a Europei. Simţind, însă, pericolul trecerii acestei legi prin asumare, cum şi-a dojenit camarila politică să treacă alte 17 legi, al căror efect îl vede acum în manifestările de stradă cînd i se cere demisia şi alegeri anticipate necomasate, a retras acest proiect de lege clocit la Cotroceni.
În încheiere, parlamentarul dejean îi cere preşedintelui să aibă minima înţelepciune şi bunul simţ de a demisiona, spre binele ţării şi al evitării violenţelor de stradă, evenimente ce îi pot genera un nou dosar penal.
Dumitru VATAU
Sursa: Faclia
