Cornel Itu

Archive for Septembrie, 2010

S-au scurs 3 ani de când fostul Ministru al Educației și Cercetării Mihail Hârdău, pe un ton triumfal, a pezentat programul de reconstrucție și reabilitare a campusurilor școlare ca obiectiv prioritar al strategiei de dezvoltare a învățământului, apobată de guvern pentru perioada 2006-2008.

Inițial, programul la nivelul întregii țări cuprindea 84 de campusuri școlare dintre care 15 obiective de investiții noi, 26 reabilitări și 43 extinderi și reabilitări.

Vă întreb stimați colegi, ce s-a ales de acest program?

Câte din aceste proiecte au fost finalizate?

Întrebările sunt retorice, realitatea se vede, se știe, astăzi după 3 ani, ne putem mândri cu o idee, cu o intenție, cu proiecte începute și nefinalizate, cu bani aruncați pe apa sâmbetei.

Pot spune că din entuziasmul de început s-a ales praful și pulberea: unele campusuri au rămas în stadiu de proiect, altele, într-o situație și mai gravă, au ajuns niște șantiere abandonate, adevărate ruine, pentru care s-au făcut cheltuieli uriașe fără nici o finalitate. Aceste veșnice șantiere, întregesc imaginea declinului economic în care ne zbatem și pentru care actualul guvern n-are nici o soluție.

În aceste condiții mă întreb dacă într-o țară cu o industrie precară, cu o agricultură de subzistență, cu o infrastructură învechită, distrusă de vreme, mai poate fi vorba de investiții în domeniul social, în învățământ, în sănătate?

Răspunsul oficial este arhicunoscutul lait-motiv : lipsa banilor!

În realitate este vorba în primul rând de elaborarea unor proiecte care prin anvergura lor, depășesc posibilitățile noastre reale, precum și de cheltuirea ineficientă, necontrolată și părtinitoare a banului public de către autoritățile teritoriale.

Astfel, multe dintre firmele angajate în executarea lucrărilor, de teamă să nu rămână fără bani, executând o parte din lucrări, au cerut recepție parțială, au luat banii și pe-aci ți-e drumul.

Un exemplu concret îl oferă situația campusurilor școlare din județul Cluj.

La Dej și Huedin au început lucrări de reabilitare și extindere a campusurilor proiectate, apoi, din lipsa banilor lucrările au fost sistate, iar ce s-a construit se deteriorează, pe zi ce trece. Prin grija ministerului, ne-am procopsit cu niște șantiere în ruină, cu niște șantiere veșnice, în locul  campusurilor școlare visate.

Politicienii de la putere urăsc ziariştii. Cum urăsc şi oamenii cu casele distruse de inundaţii care-şi spun păsurile, cum urăsc profesorii care-şi cer drepturile, cum urăsc pensionarii care n-au acceptat să li se reducă pensiile. Politicienii de la putere au ajuns să-şi urască propriul popor, popor ce nu mai acceptă minciuna, batjocura şi crasa lor incompetenţă. Iar ziariştii, cu minusurile şi plusurile lor, ca toţi oamenii, sunt ce-i ce scriu despre starea de spirit existentă, despre calvarul prin care trece România sub conducerea lui Traian Băsescu şi a camarilei sale. Ceea ce nu convine şi exasperează. Ceea ce produce prăbuşirea în sondaje a acestor oameni pricepuţi doar în nepricepere, încolţiţi de teama apropiatului lor sfârşit politic. Care este inevitabil.

Asemuirea ziariştilor cu teroriştii, ca un risc pentru siguranţa naţională,  într-un document al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost primul semn de netăgăduit, nedrept, revoltător şi stupid, al urii faţă de presă. A urmat istoria cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, umilitoare a creatorilor, printre care se numără şi gazetarii, ce a născut un imens scandal- despre care am vorbit în declaraţia mea politică anterioară, când   m-am solidarizat cu aceşti oameni de valoare-, nestins încă, fiindcă bâjbâielile de ultimă oră ale guvernului nu au reparat încă răul generat. Nu amintesc ieşirile bruşte în peisaj ale câte unui potentat, zbârlelile câte unuia cu nervii slăbiţi la presă, acestea sunt insuliţe pe marea de ură a guvernanţilor faţă de presă, pe care ar dori-o obedientă şi controlată, poate asemenea celei din Estul nu prea îndepărtat. Controlul asupra presei a devenit o obsesie a guvernanţilor, simptomatică pentru teama lor în fond, pentru dorinţa lor arzătoare de-a ascunde ce nu le convine.

Ca politician, nu ai cum să nu fi omeneşte nemulţumit de ce scrie câteodată vreunul despre tine. Dar trebuie să accepţi situaţia, face parte din regula jocului, nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi. Şi să încerci să tragi o concluzie, dacă textul nu este vădit rău-intenţionat, ca să vezi dacă ai greşit. Însă, când aproape toţi te critică, atunci ai o problemă. Ca în povestea cu insul căruia îi zice şi al treilea apropiat că este beat şi el se hotărăşte, în final, să meargă să se culce. Aşa-i şi cu actuala putere, numai că liderii ei nu recunosc că ar trebui să meargă să se culce, să se eclipseze.

Ca politician, fără să mă tem că greşesc folosind cuvinte mari, am convingerea că trebuie să încerc să veghez şi asupra libertăţii presei, presă confruntată şi aşa cu grele probleme economice, care-i fac extrem de dificilă activitatea, pentru că românii au murit în decembrie 1989 şi pentru libertatea cuvântului, nu numai pentru căldură în case şi alimente. Din această cauză, proiectul de lege depus la Parlament de un grup de parlamentari în frunte cu Silviu Prigoană, de trecere a presei scrise sub controlul Consiliului Naţional al Audiovizualului, care să emită licenţe publicaţiilor, şi să le retragă, la o adică, atunci când ziariştii nu ascultă comenzile politice, a fost pentru mine picătura care a revărsat paharul.

Libertatea presei este într-un serios pericol. Fac apel la toţi oamenii responsabili din Parlament să nu mai tolereze această stare de lucruri.

Sept. 2010

Duminică 5 septembrie 2010 domnul deputat Cornel Itu va participa la Hramul Bisericii ortodoxe din satul Coplean, comuna Cășeiu, iar pe urmă la Sărbătoarea Pintea Viteazu din comuna Chiuiești.