Archive for August, 2010

PostHeaderIcon Declarație politică privind descentralizarea spitalelor

Încă pe data de 12 august 2010, domnul Cseke Attila, ministrul sănătății, ne informa că procesul de descentralizare a sistemului sanitar, s-a încheiat în proporție de 98%.

Descentralizarea sistemului sanitar, înseamnă  trecerea a circa 370 de spitale din administrarea Ministerului Sănătăţii în cea a consiliilor locale şi judeţene.

În opinia domnului ministru și a  Guvernului, descentralizarea reprezintă un pas important în reformarea sistemului sanitar românesc prin care sistemul sanitar  devine mai eficient și  aduce mai multă echitate și stabilitate.

Ca urmare a acestei măsuri reformatoare,  sistemul sanitar bicefal dispare, clădirile spitalelor trec în proprietatea administrațiilor publice, care se va ocupa de administrarea logistică, financiară și umană a unității spitalicești, ministerului revenindu-i sarcina de a elabora politici sanitare la nivel național.

Până aici, toate bune și frumoase, numai că datorită realității economice foarte diferite de la o zonă la alta și a diferențelor dintre unitățile sanitare din aceste zone, descentralizarea sistemului sanitar ridică numeroase semne de întrebare.

Consider că concluziile trase în urma experimentului de doi ani la spitale din București izvorăsc din realitățile capitalei, realități care nu pot fi comparate cu cele de pe întreg teritoriul țării.

Mă refer la acele administrații locale cu  bugete mici, incapabile să susțină financiar activitatea unui spital. Știut fiind că odată cu  preluarea spitalului se preiau și datoriile acestuia, în pofida asigurărilor din partea Guvernului că problema arieratelor va fi rezolvată. Deocamdată, constat cu stupoare că prin rectificarea bugetară, sănătatea pierde din alocațiile stabilite inițial.

Viitorul acestor unități spitalicești este lesne de prevăzut, urmează dispariția lor treptată, fapt ce se va răsfrânge negativ asupra nivelului de sănătate a populației. Bolnavii vor fi siliți să se deplaseze la distanțe uneori mari, depășind posibilitățile lor materiale. În ce privește spitalele  care vor supraviețui, vor fi aglomerate și suprasolicitate.Având în vedere multitudinea de probleme cu care se confruntă o administrație locală, problemele de ocrotire a sănătății nu își vor găsi un loc prioritar în strategiile locale. În primul rand cele mai multe dintre clădirile spitalelor sunt vechi sau într-o stare avansată de degradare ceea ce impune cu necesitate reparații capitale, costisitoare și care depășesc posibilitățile bugetelor locale. În al doilea rand în această situație este exclusă modernizarea unităților spitalicești precum și dotarea lor cu aparatură de ultimă oră.

Acestea sunt doar câteva motive la care se adugă criza economică prin care trecem, motive ce duc la ideea că procesul descentralizării ar fi necesitat o eșalonare în timp, o desfășurare pe termen mediu și lung în funcție de situația concretă a fiecărei localități.

Consider că o reexaminare a fiecărei situații concrete din teren nu este nici acum tardivă și ar fi de real folos în desfășurarea acestui proces vital, finanțarea în continuare a spitalelor de către Minister pentru a duce  la bun sfârșit și cu rezultate pozitive complexa problemă a sănătății populației.

PostHeaderIcon Comunicat de presă

Joi, 26 august 2010, alături de domnul deputat Cornel Itu va participa domnul consilier județean Cuibus Valentin, liderul consilierilor județeni P.S.D., la următoarele acțiuni:

  • Ora 10,00 întâlnire cu conducerea Spitalului Municipal Dej
  • Ora 11,00 întâlnire cu primarul È™i consilierii locali din comuna Cășeiu
  • Ora 12,00 întâlnire cu doamna viceprimar È™i consilierii locali din comuna Câțcău
  • Ora 13,00 întâlnire cu preÈ™edinta organizaÈ›iei È™i consilierii locali din comuna ChiuieÈ™ti
  • Ora 16,00 conferință de presă
  • Ora 17,00 audienÈ›e

PostHeaderIcon Inundatii la Dorohoi

Domnul deputat Cornel Itu a primit o multumire oficiala din partea autoritatilor municipiului Dorohoi pentru sprijinul acordat cetatenilor afectati de inundatiile din ultima perioada.